Skip to content

Emoţii, colinde, scenete, zâmbete şi bucurie, la Chitighaz

Crăciunul, aduce cu el forfotă de bucurie, entuziasm şi magia iernii. Este sărbătoarea dedicată Nașterii Pruncului Sfânt, iar în noi stârneşte emoție, bunăvoie, iubire pentru cei din jur și pentru Dumnezeu. Înseamnă familie, datini, bucurie. Toate acestea sentimente s-au simțit și la Chitighaz în data de 14 decembrie, când alaiul de copii însoțiți de dascăli au redat tradițiile strămoșești într-un cadru de poveste.

Programul serii a debutat cu micii și adorabilii pitici de la grădiniță, care alături de doamnele educatoare au umplut nu doar scena ci și sufletele celor prezenți cu bucurie, mândrie și voie bună. Serbarea copiilor de la Grădinița și Școala Generală din Chitighaz a cuprins un program bogat, oferit în limba română, de diferite grupe de copii, de la grădiniță și de elevi din cursul primar și gimnazial, care îmbrăcați în costume pregătite special pentru acest moment, au cântat, au dansat, au rostit poezii și au prezentat și o scenetă dedicată Nașterii Domnului.

Elevii cursului inferior au prezentat dansuri și cântecele de Crăciun. Colindul, un obicei străvechi păstrat din moși strămoși, nu a lipsit din programul niciunei grupe, fiind invitat întreg publicul pentru a reda vestitul colind „O ce veste minunată”. Nelipsite au fost îndemnurile la bine, la frumos, la iubire față de întreaga omenire. Programul serii s-a încheiat cu dinamica elevilor cursului superior, presărat cu tradiții și cântece de bucurie, recunoștință, mulțumire.

Back To Top