Anul 2018 se încheie frumos, după 12 luni intense și pline de activități importante. A…
Festivalul Gastronomic pe Ţară al Românilor din Ungaria a ajuns la cea de a XIV-a ediţie
În comunitatea românilor din Ungaria nu e loc de plictiseală! Fie că este vară, toamnă, iarnă sau primăvară, evenimentele se precipită mereu accentuând fiecare în parte valoarea etniei noastre. Un astfel de eveniment de mare anvergură este şi Festivalul Gastronomic pe Ţară al Românilor din Ungaria, organizat în data de 1 septembrie, în curtea Liceului, Şcolii Generale şi Căminului de Elevi „N. Bălcescu” şi care, a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. În acest an, Festivalul Gastronomic pe Ţară este organizat în mod fericit de cele două instituţii, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, în fruntea căreia se află domnul Tiberiu Juhász, preşedinte, şi Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU la conducerea căreia se află doamna Mariana Negreu Vetró.
Păstrarea şi promovarea tradiţiilor populare este una din activităţile de mare importanţă pe care instituţiile româneşti din Ungaria le promovează şi susţin în vederea cunoaşterii trecutului istoric. Un astfel de eveniment este şi Festivalul Gastronomic, care an de an a avut succes şi o promovare pe măsură. Cei care aţi participat la ultimele ediţii cu siguranţă vă amintiţi cu câtă bucurie s-au întâlnit românii participanţi la acest festival şi cât de multă experienţă au câştigat în domeniu. Doar la noi, se ştie, se mănâncă bine! Preparatele tradiţionale româneşti nu doar că arată bine, ci sunt şi foarte gustoase!
Printre invitaţii de onoare ai evenimentului s-a aflat domnul Traian Cresta, reprezentantul comunităţii româneşti din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, domnul Tircsi Richard, şeful Departamentului Cancelariei Primului Ministru, dr. Gulyás Imre, conducătorul Districtului Giula şi totodată reprezentantul Oficiului Guvernamental, dr. Cristian Daniel, consul la Consulatul Român de la Seghedin, Florin Trandafir Vasiloni, consul general la Consulatul României din Giula, Bodnár Levente, viceprimarul Municipiului Arad, România, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Eugen Gagea, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologiei, Educaţiei Fizică şi Sport din cadrul aceleiași universități. S-au alăturat organizatorilor o frumoasă delegaţie din Hunedoara (România), o delegaţie din Beiuş (România), o delegaţie formată din reprezentanţii municipiului Arad (România) şi delegaţia din Republica Moldova. De asemenea au fost alături de organizatori membri ai comunităţii noastre din toate colţurile Ungariei, preşedinţi de autoguvernări, preşedinţi ai asociaţiilor civile, primari, directori de instituţii, reprezentanţi mass-media.
Evenimentul a fost deschis de către domnul Traian Cresta, reprezentantul comunităţii româneşti din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, care în alocuţiunea sa a mulţumit tuturor celor care prin prezenţă au răspuns invitaţiei organizatorilor, demonstrând astfel un adevărat spirit de echipă. A amintit şi ultimele investiţii realizate în cadrul instituţiilor româneşti care se află în administrarea AŢRU şi care, au fost realizate datorită sprijinului acordat de statul maghiar. A luat cuvântul şi domnul Tircsi Richárd, care a accentuat principiile şi politica statului maghiar în ceea ce priveşte naţionalităţile conlocuitoare, politică care vine în sprijinul acestora şi susține iniţiativele naţionalităţilor. A felicitat organizatorii şi pe bucătari, care au pregătit cu multă măiestrie cele mai alese bucate.
Cuvinte de mulţumire au fost adresate şi doamnei dr. Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului, Şcolii Generale şi Căminului de Elevi „N. Bălcescu”, pentru găzduire.
Evenimentul a fost binecuvântat de preotul Florin Olteanu, de la parohia Chitighaz. Conform tradiției preparatele culinare au fost jurizate de o echipă de experţi în domeniu: Csáki Béláné Marika, László Lászlóné Marika, Jalecz Lajos și Gaál Tibor.
De atmosfera de petrecere şi voie bună s-a ocupat formaţia domnului Ioan László din Vărşand, România.
Evenimentul s-a încheiat cu premierea preparatelor, nu înainte de a oferi fiecărei echipe participante o diplomă şi un mic cadou, simbol al bucătăriei. În încheiere domnul Tiberiu Juhász a mulţumit celor 36 de echipe participante pentru că au răspuns invitaţiei. Conform punctajului membrilor juriului rezultatele concursului gastronomic sunt următoarele:
Locul I – Asociaţia Naţionalităţii Române din Macău
Locul II – Echipa gospodinelor din Nădlac, care a pregătit găluşte slovăceşti pe aburi
Locul III – Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Şercad
Premiul special: Alianţa pentru Românii din Ungaria.
Totodată din partea unei amabile doamne, membru al juriului, au fost acordate alte patru premii speciale după cum urmează: Oficiului Autoguvernării pe Ţară al Românilor din Ungaria, Autoguvernării de Naţionalitate Română din Giula, Autoguvernării de Naţionalitate Română din Leucuşhaz şi Echipei din Giula condusă de domnul Kuli István. Domnul Kuli István a ţinut să înmâneze un premiu domnului Robert Vetró, preşedintele Autoguvernării de Naţionalitate Română din Nădlac, care an de an este bucătarul echipei.
Reprezentanţii celor două instituţii organizatoare au oferit participanţilor câte un exemplar din noul volum apărut, „Românii din Ungaria”, care cuprinde informaţii despre activităţile autoguvernărilor de naţionalitate, a şcolilor româneşti care se află sub administraţia Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a asociaţiilor, situaţia religioasă actuală a comunităţii nostre de pe aceste meleaguri precum şi informaţii despre distincţiile conferite de către AŢRU.
Părintele Florin Olteanu, lectorul acestui volum, a avut bucuria de a prezenta în câteva cuvinte cuprinsul cărţii.
Voia bună, preparatele tradiţionale româneşti, prietenia, ne-au unit pe toţi într-un cadru de adevărată petrecere.
Corina