IN MEMORIAM – învățătoarei și preotesei Maria Misaroș Iuhas 1926 – 2018

IN MEMORIAM

învățătoarei și preotesei

Maria Misaroș Iuhas

1926 – 2018

upă marele gânditor român Octavian Paler:

„A muri însemnă a te muta într-o stea”.

În ziua de 26 iulie a anului curent, în timp ce eram copleșită de liniștea serii și de frăgezimea ierbii verze din livada de la marginea Orașului Mare Românesc, a bătrânului oraș Giula, unde parcă într-o splendidă panoramă se contopește pământul cu cerul și fiecare adiere de vânt revarsă farmecul legăturii dintre om și natură, am primit vestea cutremurătoare de suflet că Doamna Maria Misaroș Iuhas, dăscălița și preoteasa mult iubitoare și mult iubită a comunității românești din Ungaria, ne-a părăsit și s-a mutat într-o stea veșnic strălucitoare, unde sufletul ei își va găsi binemeritata pace într-o tihnă eternă.

S-a stins ca o lumină care a ars până la capăt, a ars aproape 92 de ani cu puterea flăcărilor tari; a ars și a luminat cu toată „seninătatea” care conform lui Hermann Hess: este cea mai înaltă formă de cunoaștere și iubire.

În aceste zile de despărțire sufletul nostru este sfâșiat de doliu, de jale, fiindcă ne-a părăsit o ființă deosebită, o personalitate mult îndrăgită, care întreaga sa viață a slujit nu numai în sfera sa privată, ci și în școala românească continuând un model uman și profesional demn de urmat.

Suntem triști și știm bine că prin dispariția domniei sale culoarea comunității noastre a devenit mult mai ștearsă și mult mai săracă. Marika néni a știut să-și trăiască viața cu multă înțelepciune, a știut foarte bine că unul dintre cele mai nobile scopuri ale vieții este să-ți păzești sufletul și în orice împrejurări să fii Om, în sensul nobil al cuvântului.

Gândindu-mă la ea, o văd așa cum era: nu prea înaltă, sprintenă, dinamică, cu o privire caldă, cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă blândă și încurajatoare.

O admiram mereu pentru hărnicia, voința, iubirea de viață și de semenii săi. La întrebarea: „Care este secretul acestei vârste frumoase și al acestui elan tineresc?” – mi-a răspuns cu surâsul pe buze și cu o voce caldă și hotărâtă:

„Eu, Draga mea, accept destinul meu, știu bine că cine se naște trebuie să moară, iar zilele pe care mi le-a rânduit Tatăl din Ceruri încerc să le trăiesc în pace și într-o permanentă activitate. Pe mine munca, activitatea mă fericește.”

Cuvintele ei întotdeauna erau pline de atenție, de bunăvoință, de apreciere, de urări de bine. Prin credința, decența și smerenia sa radia o continuă sărbătoare înfrumusețând clipele celor din jur.

În ciuda faptului că, precum în viața fiecărui om, și în a ei se învăluiau necazurile cu bucuriile, lacrimile cu zâmbetele, ea avea mereu puterea lăuntrică să privească viața cu o gândire pozitivă. Știa atât de bine că nu există soare fără nori și că după fiecare iarnă va urma o primăvară însorită și copleșită de un parfum paradisiac.

Cu ochii sufletului o văd pe „Marika néni” în cadrul familiei, împreună cu fiica sa „Doinița”, fosta noastră bibliotecară înzestrată cu o eleganță intelectuală și cu multă finețe. O văd pe Doamna Maria alături de ginerele său, de profesorul de matematică, Nicolae Luczai, mult apreciat de noi și de liceenii noștri, o văd întâmpinată de „Nelike” (fiica surorii sale), directoarea pensionată care a condus zeci de ani cu multă vocație Grădinița Românească din Giula.

O văd înconjurată de nepoții săi, de foștii noștri elevi: de Mariana (medic reumatolog) și Miklóska (jurist), precum și de strănepoții de care era atât de încântată. Văd în jurul ei oameni mulți care o apreciau, fiind convinși de emblema pozitivă a caracterului cu care era înzestrată. Cu câtă finețe și însuflețire cânta în prestigiosul Cor „Pro Musica”.

Cu câțiva ani în urmă, la școala românească din Giula, împreună cu colegii mei, am organizat o întâlnire a învățătorilor de ieri și de azi, la care a participat și Marika néni cu multă bucurie și însuflețire. Parcă o văd cum în câteva clipe a știut să se acomodeze situației și noii generații. Așa s-a mișcat la catedră ca și în anii tinereței, iar la întrebările adresate de învățătoarele și de copiii noștri, într-un mod admirabil a depănat povestea vieții sale.

Parcă o aud cu câtă nostalgie și seninătate a evocat anii copilăriei, tinereței și a carierei de învățătoare. Se trage din sătucul bihorean Săcal unde și-a petrecut copilăria într-o familie credincioasă, echilibrată, sârguincioasă.

Ne-a mărturisit cu drag că părinții ei au educat-o pe baza unor principii morale eterne cum sunt: credința, dragostea, nădejdea, fapta binefăcătoare, au implantat în sufletul ei iubirea de neam și de limba română. Ne-a povestit apoi cu o memorie cristalină nu numai despre amintirile sale senine legate de copilărie, ci și despre anii petrecuți la Oradea, la liceul și școala normală a Institutului de Învățătoare Sfânta Ursula.

La Oradea a trăit și a studiat aproape un deceniu din viața sa chiar în timpul celui de-al doilea Război Mondial (1937–1946), iar după absolvire, cu proaspăta diplomă de învățătoare, și-a început cariera didactică, fiind prima învățătoare din comunitatea românească din Ungaria la Școala Confesională Ortodoxă „Sfântul Nicolae”.

După căsătorie își continuă activitatea de dăscăliță în comuna Săcal, ca în anul 1963 să se reîntoarcă la Giula, și să aibă un rol-cheie în formarea viitorilor tineri care vor alcătui o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria.

Ne-a descris „școala de ieri” care era lipsită de condiții și de orice confort și tehnologii moderne, dar după mărturisirile sale era înzestrată de încrederea în viitor și de iubirea copiilor.

La provocarea noastră a vorbit cu multă modestie și despre activitatea sa de autor de manuale, de caiete de lucru, de mentorarea altor cadre didactice.

Știm bine că Doamna învățătoare de-a rândul deceniilor a introdus în tainele abecedarului sute și sute de copii care azi au împlinit și ei o anumită vârstă, păstrând într-un colț al inimilor și amintirea primei dăscălițe. Sunt convinsă de faptul că eleganța spirituală și sufletească a învățătoarei de ieri își are ecoul în inima și intelectul urmașilor. Bunătatea, dăruirea, amabilitatea și iubirea de profesie și de tot ceea ce este nobil și frumos i-au luminat calea și i-au dat mult curaj pentru a înfrunta viața cu bucurie și seninătate.

Doamna preoteasă a fost soția părintelui vicar Teodor Misaroș, a autorului cărții: Din istoria comunităților bisericești ortodoxe române din R/Ungară! Ei doi au constituit un cuplu deosebit, fiind înzestrați de destin cu o misiune aparte; o pereche de oameni credincioși, dotați cu o temeinică pregătire, cu multă dăruire și cu sensibilitate la problemele oamenilor și ale comunității.

Doamna Maria Misaroș Iuhas pentru atitudinea ei profund umană și munca ei asiduuă și fructuoasă a fost laureată cu mai multe medalii și diplome de merit (Premiul pentru minoritățile naționale din Ungaria; Pentru cultura română din Ungaria, UCRU), iar într-un trecut nu prea îndepărtat, spre marea ei bucurie, la împlinirea a 90 de ani de viață, la Catedrala Ortodoxă Română Sf. Nicolae din Giula, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan i-a conferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: Ordinul „Doamna Maria Brâncoveanu”.

În acest moment festiv în ochii sărbătoritei dansau vals razele fericirii, iar de pe buzele ei izbucneau în mod impetuos cuvintele de mulțumire, expresiile alese, vrând să demonstreze că a vorbi frumos în limba română este o sărbătoare.

Mă bucur nespus de mult că de ziua ei și elevii noștri au avut prilejul de-ai mări fericirea. Știu și ei că numele Doamnei învățătoare Maria Misaroș Iuhas este eternizat în istoricul școlii noastre și al românimii de pe aceste meleaguri.

Credem că acest nume este scris cu litere de aur în Cartea Vieții, în rândul celor „drepți” și „aleși”.

Marika néni, la o venerabilă vârstă s-a stins ca o lumină, îndreptându-ne privirea spre veșnica sentință:

„Noi suntem ceea ce faptele noastre sunt.” (Tudor Vianu)

Să-i fie țărâna ușoară și somnul lin în eterna pace a împărăției divine!

Maria Gurzău Czeglédi

directorul

Liceului, Școlii Generale și Căminului de Elevi Românesc N. Bălcescu din Giula